Istoric

Sigla SUUESpitalul Universitar de Urgență Elias este un spital clinic universitar aflat în București, care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare, de îngrijiri în caz de graviditate și maternitate precum și a copiilor și nou-născuților și desfășoară o activitate de cercetare și învățământ.

Spitalul Elias a fost înființat în anul 1936 de către Fundația Familiei Menachem H. Elias, așa cum a prevăzut în testamentul său Jacques Menachem Elias, care a lăsat întreaga sa avere ca legatar testamentar Academiei Române. Construcția spitalului a început în anul 1934 pe un teren achiziționat de către Fundația Elias de la Societatea Română de Cruce Roșie și i se datorează arhitectului Radu Dudescu și inginerului Emil Prager.

 

Efigia EliasLa data de 15 noiembrie 1938, în prezența Marelui Voievod Mihai de Alba Iulia (viitorul rege Mihai I) și a Reginei Elena, precum și a altor personalități din țară și din străinătate, a fost pus în funcțiune ”Spitalul fondat de Familia Menachem H. Elias”, cel mai modern spital din Europa acelor vremuri deschizându-și porțile ambulatoriului, spitalului (cu 200 de paturi) și sanatoriului.
Consiliul de Conducere şi Administraţie al Fundaţiei Familiei Menachem H. Elias având, la acea vreme, ca preşedinte pe prinţul Barbu Ştirbey, secondat de vicepreşedinţii Gr. Antipa şi Em. Pantazi, numeşte, cu avizul unei comisii

 

 

Sigla SUUE

speciale, întregul personal medical, în frunte cu Acad. Danielopol, stabileşte normele de administrare şi funcţionare şi alcătuieşte primul buget de venituri şi cheltuieli al spitalului.

Până în 1941 spitalul a fost administrat direct de către Fundația Elias.
Între 1941 și 1944 spitalul a fost rechiziționat de Marele Stat Major al armatei române și a fost pus la dispoziția Misiunii Aeronautice Germane în calitate de chiriaș.
În 1944 spitalul Elias, considerat în mod eronat bun german, a fost preluat de o unitate medicală sovietică.
În 1948 spitalul a fost trecut în rețeaua Ministerului Sănătății.
În 1990 spitalul Elias a ajuns în structura Ministerului Apărării Naționale. În 1992 a fost semnat un protocol între Academia Română, Fundația Elias și MApN prin care spitalul trecea în administrarea temporară, cu titlu gratuit, a ministerului.

Începând cu anul 2002, revine în administrarea Academiei Române, devenind în acelaşi an spital universitar de urgenţă.

Structura detaliată a spitalului și echipa medicală.

Alte informații:

  1. Articolul Prof. Vasile Stănescu, membru de onoare al Academiei Române: „O reparație juridică și morală așteptată – Spitalul ELIAS”,

Link: www.acad.ro/com2006/doc/SpitalEliasVStanescu.doc

  1. Articolul „Spitalul de Urgenţă Elias, instituţie medicală şi academică, 75 de ani de la înfiinţare”,

Link:

http://medicalnet.ro/spitalul-de-urgenta-elias-institutie-medicala-si-academica-75-de-ani-de-la-infiintare/4755/

  1. Revista Spitalului Elias, nr. 1/1998

Alte informații despre Jacques Menachem Elias:

http://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/07/un-exemplu-de-generozitate-jacques-m.html

Acest site web foloseste cookie-uri si solicita datele dvs. personale 
pentru a va imbunatati experienta de navigare.
We are committed to protecting your privacy and ensuring your data is handled in compliance with the General Data Protection Regulation (GDPR).